INTERVIU / Victor Astafei vorbește despre naţionalism cu expresii de poet

Un altfel de interviu, apărut pe Sport News realizat de mine. Vă invit să citiți articolul și puteți vizualiza alte interviuri, foto în exclusivitate realizate de mine în calitate de jurnalist freelancer acreditat Fifa și Uefa.

https://www.facebook.com/pages/Nicoleta-Gradinaru/620414498002538?ref=hl

În preajma alegerilor pentru președinția României, Victor Astafei (27 de ani), jucătorul echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, a acordat un interviu pentru SportNews (NICOLETA GRĂDINARU) în care a vorbit despre sentimentele sale pentru ţară și şi-a spus părerea despre cum ar putea ajunge România o ţară fruntaşă. Este cunoscut faptul că fostul jucător de la Oțelul Galați este pasionat de poezie.

SportNews: Victor, spune-ne despre sentimentele tale pentru ţară…
Victor Astafei: Iubesc România din simplu motiv că sunt născut și crescut aici. Cred că toți avem în noi sentimentul de patriotism, doar că la mulți dintre noi se șterge sau este îngropat sub multe lucruri negative ce se întâmplă în jurul nostru. E nevoie de tărie de caracter să rămâi pozitiv în viață. Încă de mic , vedeam revoluția ca fiind un cadou pentru mine, pentru viitorul meu și mi-am creat în acei oameni niște eroi care mi-au oferit această șansă. Îmi făceam din orice român celebru un erou, un exemplu de urmat. Eram atât de entuziast pentru viitor încât mi-am trăit copilăria la maxim și cu zâmbetul pe buze, în acele vremuri grele și sărace . A fost minunat și totul m-a făcut ce sunt acum. Sunt mândru și fericit că sunt roman și că am copilărit strigând în românește printre blocuri cu prietenii mei.

Care este părerea ta despre ultraserie?
În primul rând vreau să precizez că înțeleg fenomenul și știu cât de multe sacrificii se fac în acestă lume din peluze. Atâta timp cât suntem dispuși să ne dedicăm timpul și nu numai, unei cauze care ne dă satisfacție nouă ca oameni, cred că merităm tot respectul din lume și bineînțeles la rândul nostru să-l oferim înapoi. Viața asta este cu retur. Be pozitive, to get positive. Cred că acest fenomen trezește în cei care înțeleg cu adevărat asta, o pasiune imensă și doar cu o pasiune imensă poți face ceva frumos. Oamenii întotdeauna au avut această calitate de a duce lucrurile spre artă și cu siguranță noi românii avem arta în sânge. Respect în general oamenii care pun pasiune , sunt curajosi și au atitudine, pentru că doar cu astfel de caractere poți schimba ceva. Îmi pare rău că acest fenomen nu se vede așa de bine în ce priveste țara ca un tot unitar. Unitatea este grea, însă odată ce întelegem că doar așa se poate schimba ceva, cu siguranța lucrurile vor fi mai bune sau măcăr vor tinde spre schimbare.

Cum crezi că poate fi promovat spiritul naţionalist?
Din păcate este foarte greu să promovezi ceva ce este murdărit zilnic de absolut orice și oricine este mediatizat. Promovarea trebuie făcută de noi printr-o mai mare implicare. E foarte ușor să rămâi indiferent la o cauză, oricare ar fi ea, spunându-ți că degeaba mă implic căci nu pot schimba nimic singur. Însă orice efort depus în direcția potrivită stă la baza unui viitor mai bun. Pentru că ce ignoram nu are de a face cu noi personal, cred că ne ignoram pe noi ca oameni. Conștinta ne spune ce este bine de făcut, iar imediat ce încetăm să ne mai ascultăm interiorul, începem să ne pierdem încrederea chiar în noi, înșine. De aici și toată frica de a face ceva. Avem o țară cu foarte mult potențial material și uman, însă cu foarte puțină încredere. Important este să-ți pese… Implicarea este cea mai bună promovare a naționalismului!!

Ai purtat tricouri cu ”Basarabia e România”… Care a fost motivul?
A fost o chestie de moment, așa am simțit să mă exprim,  am avut multe astfel de momente. Chiar văd o Românie Mare, mai puternică și cu mai multă speranță decât are acum. Chiar mă simțeam mândru că am acel tricou pe mine, mă simțeam atât de bine cu el pe mine. Despre asta spuneam că-mi dictează conștința, ea îți arată ce este bine, noi înșine simțim exact ce este bine, trebuie doar să avem mai multă încredere, să ascultam de vocea interioră pe care o avem fiecare.

Cum crezi că poate fi promovată ideologia de ”UNIŢI SUB TRICOLOR”?
Cred că avem nevoie de un ultim impuls. De mulți ani s-au adunat foarte multe lucruri negative, iar dușmanul comun unește majoritatea. Avem nevoie de înca un dușman comun care să ne unească și care să stoarcă fiecare fărâmă de energie din noi, cu care să putem crea un viitor mai bun. Cred că toți cei trecuți de adolescență sunt cei care pot schimba ceva acum, în prezent. Pot schimba gândirea tinerilor din ziua de azi care încă nu știu exact direcția potrivită, corectă și doar ei pot avea curajul necesar să lupte cu mediocritatea în care ne afundăm.

Cum arată pentru tine o Românie frumoasă? Ce putem face să ajungem sus?
O Românie frumoasă este o Românie mai îndrăzneață. E nevoie de acțiune, nu doar de idei.E nevoie de fapte nu doar vorbe. Și este nevoie de curaj, să uitam de frica pompată zilnic pe timpul comunismului și după perioada comunistă. Nu sunt în măsură să spun ce are nevoie țara sau cum putem schimba ceva. Eu pot să fiu un om bun și să râman așa pentru totdeauna. Îmi doresc doar ca oamenii din România să rămâna oameni și așa schimbarea va veni.

Articol arhiva: Posted On November 18, 2014 In Interviuri With 5721 Views

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s