Category Archives: Proza

30- viata o cursa neinteleasa

Am ajuns si aici, la 30. In copilarie, ne dorim sa zapam prin viata si sa ajungem mari, sa nu ne dicteze parintii cand si unde, cat sa iesim afara, voiam independenta.

Anii frumosi de scoala, cu nebuniile din liceu, cu evadari din curtea incuiata a frumosului liceu de franceza Scoala Centrala, cu multe activitati, cu actiuni caritabile si pentru mine cu multe meciuri acasa sau deplasari in tara si externe. Da , wow sunt femeie si ador sportul, iubesc fotbalul si mi-am axat copilaria/adolescenta pe o pasiune total diferita si de neinteles, nu voi accentua acest aspect caci nu este subiectul despre care vorbesc astazi. Am avut pasiuni care mai de care mai ciudate de la mers in galerie la meciuri ( daca as avea o alta viata as retrai la fel) , la parasutism, la modelaj in Scoala de Arte, liceu bilingv si actiuni caritabile pentru Crucea Rosie si multe alte asociatii, unde ma duceam, si spre deosebire de altii nu puteam 101010 de foto, sa vada lumea ca eu ajut oamenii. Sunt pe principiu, fapta buna se face din suflet nu pentru blituzuri sau pentru ochii altora.

Cu o copilarie demna de filme cu Richie Rich, cu vacante cu familia peste tot in lume, cu curse de cai in weekend la hipodrom, cu prabusirea Romaniei financiar si trezitul meu, al familiei mele la realitate, cu greutati si o viata schimbata la 180grade, parca as putea asterne un scenariu de film prin expunerea unor intamplari, insa asa e viata, cu bune, cu rele, cu obstacole. Parca viata este o cursa de cai, noi suntem cei care participam in cursa, sarim obstacolele, de unele ne lovim, cateodata cursele sunt fara probleme, unii ajung mai repede, unii mai tarziu tot intr-un punct final determinat.

Viata un pasaj de efemeritate, trait de mine cum am vrut. Am avut un motto in viata, dedicat mental de tatal meu “in viata fa totul din inima”..si asa am facut. Chiar daca pentru un tata a fost greu sa inteleaga cum o fata de 14 ani, dintr-o familie cu studii, cu pretentii sociale…a ajuns sa-si “piarda” timpul pe stadioane, insa nu stia atunci caci acum, eu rodesc frumoasele amintiri si tot ce sunt eu, sinele meu l-am cladit si prin pasiunea mea. Da meciurile, m-au ferit de belele adolescentine precum drogurile, caci aveam fratii, m-au ferit de amagiri amoroase, caci …da, fratii si m-au format ca manager, organizand cateodata deplasarile, venind cu idei pentru mesaje, mereu acolo ca o secretara ambitioasa sa arat ca nu sunt acolo, pentru vreun baiat ci pentru echipa. Clubul meu de fotbal, era initial o pasarela spre o alta lume, mergeam la meci doar sa vad sport, ma incarcam cu acele 90 minute, ma simteam in alta lume si totul de acasa, din viata se uita pe moment, dar tot, tot fara nicio urma. Incerc sa astern cuvinte sa descriu iubirea aceasta ciudata, cea mai frumoasa din viata mea si cea mai sincera, care nu m-a dezamagit, care ma doare si acum, dar fara nicio vina a clubului ci a societatii ruginite si murdare sistematic in care traim, dar iar intru in detalii despre pasiune si nu doresc sa scriu mii de pagini, caci repet subiectul este altul. Retraind expresia ..fa totul din inima, zis si facut, meciuri in weekend insa asa cum si acum glumim, aveam si am doua personalitati, sunt Nicoleta, eleva buna din liceu, sefa clasei, cu rezultate bune la olimpiade pe la istorie, la literatura, unde simteam eu creatia, apoi cu diploma Institutul Francez de b2, cursuri facute din pasiune de a invata mai repede decat la liceu, si intr-o alta atmosfera lipsita de preferati elevi sau poate chiar pilosi si sunt Pitik, fata innebunita cu meciurile, cu deplasarile, cu sportul si fotbalul. Nu am fost genul sa dau cadouri, totul am cladit prin munca mea sincera, nimeni nu ma trimitea la voluntariat, insa era acolo mereu, nimeni nu a zis sa ma duc la Scoala de Arte, dar eul meu mult prea energic simtea nevoie de relaxare. In trecut facusem arte martiale, nu , nu va ganditi doar la batai, caci karate-ul, examenele pentru grade, stagiile de pregatire in zapada desculti m-au disciplinat ca om si spiritual, m-au facut puternica si cred ca multa incredere mi-a fost improscata atunci, acolo in copilarie.

Liceul…l-am desemnat mintal singura, invatand doar cu o saptamana inainte dintr-un manual de franceza si trecand examenul cu brio dupa probe lingvistice pentru care multi facusera meditatii ani inainte….apoi alegerea unei Facultati, am ales cu inima din nou, jurnalism si comunicare, caci inca de mica am cochetat cu poezia, cu articolele, cu reviste ale scolii, liceului…asa eram eu, o fire atat de diferita..care se incarca prin cuvinte. Nu ca nu as avea eu cel mai aspru instrument al vietii, franchetea…cel mai mare defect poate…sunt atat de sincera incat in viata am pierdut multe, insa nu am regretat niciodata si mereu am avut coloana sa zic adevarul in fata, oricarui interlocutor, caci a face din inima, inseamna si a spune din inima, a scrie din inima. Asa am castigat un concurs national de presa sportiva, am ajuns reporter Cupa Romaniei si mi-am dat seama ca e dragut doar ca eu nu o sa pot sta intr-o redactie sa mi se dicteze politico-trustual ce sa scriu, nu, nu clar nu. Am inceput facultatea, o etapa in care chiar cred ca am invatat enorm, am avut niste profesori extraordinari, nu doar cu numele precum marele poet Adrian Paunescu ci si Andrei fiul sau, apoi o doamna profesor universitar Coman, o profesoara care a fost temelia studiilor mele. Caci faceam practica la tv, scriam reportaje insa eram anul intai, fugeam la seminarii si intrebam cum fac, ce inseamna reportaj atmosfera, ancheta…stiam in mare, asa cum multi stim, dar ma refer ok..in detaliu, cum fac, eram asa pierduta intr-o situatie frumoasa, a invata practicand. Si am fost pe la tv, reporter, no name televiziunile dar acolo mi-am intalnit idolii, oameni, titani ai sporturilor, atat de multi, atat de multe am retrait cu acesti oameni, fiecare emisiune parca era o poveste din trecut, aflam , invatam, retraiam. Da, nu a fost la un nivel mare, insa am peste 100 liveuri, peste 100 articole de presa si peste 50 meciuri externe din care mai mult de 10 transmisiuni in direct de prin Olanda, Ungaria, Franta, Spania, Belgia si multe alte derby-uri speciale precum preferatul meu , cel cu iz sarbesc, Partizan- Steaua Rosie Belgrad.

Usor, usor fotbalul in Romania s-a inrautatit, situatia a ajuns atat de rea, multe echipe emblema au disparut, scandaluri financiare, personaje infecte au pus mana pe cluburi de renume si le-am mozolit, le-au supt identitatea si si-au creat imagine, apoi au aruncat trofeul, ca niste vanatori atarnand pieile pe pereti. In 2011, dupa ceva scandaluri prin fotbal, unele resimtite chiar si de noi ultrasii, cu greu…am ales sa pun capat oricarei intereactiuni cu peluza. Mergeam la meci la presa in calitate de freelancer, atat de mult m-a durut…la primul meci tin bine minte si acum , am facut spume la gura, la propriu, plangeam in bratele unor prieteni care au venit cu mine la tribuna, plangeam ca un copil ce si-a pierdut parintii, atat de mult ma durea, stiu e o comparatie puternica, dar sincer asa simt, simteam. M-am maturizat am mers la multe meciuri ca freelancer, din national am ajuns international, scriu pe unele site-uri, am ceva colaborari, am realizat ceva interviuri exclusive care au facut furori pot spune in presa sportiva, insa eu stiu ca fiecare articol, fiecare reportaj pentru mine era realitatea cu morale in unele cazuri, printre randuri. Acum sunt freelancer membru Sports Journalism Association Sja in Uk, cea mai mare organizatie de presa sportiva si Aips , organizatie internationala. Asta e doar legat de pasiunea mea , dorinta de a scrie.

Acum, la 30, o borna sperietoare pentru unele femei eu am tras linie si ce e dupa linie, e frumos.

Am avut greutati si acum 5 ani, imi amintesc cum eu PR pe tara la Pagini Aurii, am ajuns in decembrie sa simt in maduva oaselor frigul oferit de sistem. Adica? In decembrie, cu o saptamana inainte de sarbatori..parca special pregatit, dupa 2 ani de evolutie, am plecat din call-center, de jos, fara sa ma cunoasca nimeni si am ajuns sus, sus, cu propriul meu birou, cu pom mai mare decat mine, totul prin munca si idei. Si, ohh va spun atat de multe idei, si cu o sefa foarte buna, care ma lasa sa dau avant oricarei nebunii. Hai sa facem gala cu 200 de oameni b2b, si am facut, hai sa facem conferinte la mare de lansare si am facut. Materiale sa ajute vanzarile…faceam orice, atat de mult imi placea, caci in concediu ma gandeam la ce mai pot face:))). Da, da cred ca se traduce workaholic.Pana la urma am primit si bonusuri, vacante pe la conferinte internationale, membru Euprera- Pr international, am primit vacante, vouchere, premii…eram atat de bine caci ceva trebuia sa se intample. Luasem la 24 de ani, casa ..o garsoniera piticuta, in cartierul magic Drumul Taberei, cu Prima Casa, dar fara niciun ajutor din partea familiei, de fapt ei nici nu stiau, pana nu m-am dus cu masina mea si cheile de la casa sa le arat. Mm…da eu o persoana nebuna, asa cum nici de bursa din Elvetia, bursa Erasmus nu au aflat pana nu trebuia sa plec.Sau ca eram in top 100 de studenti din tara, premiata la Congrese de cercetare stiintifica. Burse, premii, concursuri social media, creatia ma ajuta…dar revenind, in decembrie, primesc vestea pe email, caci compania Pagini Aurii intra in faliment, astfel no money, no fun. Am incercat cu disperare, sa gasesc ceva asemanator, cu referinte, cu portofolii nu gaseam, nimic, stateam acasa pe proiecte…caci salariile de 2000 oferite de banci , companii mari…chiar, nu acopereau nici ratele cu minim de trait. Nu stiam ce sa fac, ma simteam pierduta, iar sentimental nu balansam.

Avusesem adolescenta fiind, o relatie de vreo 4 ani cu un baiat, prima iubire reala, insa el nu era si nici nu este dupa cum clepsidra timpului o dovedeste ceva ce eu as putea avea langa, caci un om fara idei de viitor, nu poate fi ceva de viitor pentru o sagetatoare. Baiat bun, nu ne-am certat, clipe frumoase, adolescentine, apoi ceva nebunii trecatoare, intalniri care mai de care mai ciudate. Tin minte, trebuie sa va povestesc cum am iesit la o intalnire, caci cineva mi l-a recomandat, so, so wrong dar ….m-am intalnit si din discutii in discutii, am ajuns la tatuajele mele, piciorusele cu povesti si intrebarea care avea sa incheie mini-dateul adica …ai vrea sa le stergi pe viitor? De ce oare mi-as ucide piciorul cu desene, timpul meu si al tatuatorului, banii si ideile ca sa mi le sterg..wtf?? Pe bune!? Da, da deci exista si asemenea tepe, pe langa oameni insistenti, relatii de nebunie sau doar incercari, altceva pe acest plan nu am avut notabil. Stiu, o fata cu asemenea pasiuni, unu la mana e greu, greu de inteles, asa cum o zic si cei mai cei prieteni ai mei, cum ar putea sta cineva cu tine cand ai 10101010 de prieteni de sex masculin, te duci la meciuri si esti nebuna cu munca?! Mm..simplu caci pe acei 0191001 de prieteni ii cunosc de atata timp, niciodata nu am lasat loc de interpretari, nu e ok, ba chiar….se stie, sunt o persoana greu de cucerit si standardele mele, zic altii ca sunt mari. Eu nu stiu ce sa zic…vreau in viata un om bun, nu ma intereseaza fizicul, desi am avut iubiti care atrag privirile…insa eu vreau un suflet bun, sunt atat de independenta, un om puternic cu planuri, pasiuni si vise.Atat vreau…poate e mult, nu caut, vreau doar liniste. Am ajuns la 30, acum un suflet singur, dar plin de energie, insa am ajuns la concluzia ca daca acorzi o sansa unui om , cu un trecut greu incercat, oricat ai vrea tu ca el sa vrea pentru el….nu se poate. Nu vreau sa retraiesc clipele, nici acum nu am tras linie, linie, in mintea si sufletul meu da, insa sunt aspecte de reglementat, insa trebuie sa le duc la zero, caci ma epuizeaza si-mi taie si elanul vietii.

30, o varsta atat de frumoasa, viata e frumoasa si va zic, am cazut pe obstacole, am trecut linia de multe ori prima, caci ambitia mea nu-mi permite altceva, insa m-am ranit, mi-am revenit, am pornit din nou in cursa si iar si iar…

Viata e atat de ciudata, cu bune, cu rele, mereu invatam si eu ma incarc din orice, incarc spiritual, am facut multe greseli, insa ce e frumos sa spui dupa …ca daca as avea inca o viata, as alege exact asa s-o retraiesc.

Dupa experienta Pagini Aurii, am vazut ce mizer este sistemul, plateam 1000 lei lunar la stat si am primit super somajul 250 lei…da. Atunci cred ca m-am decis sa-mi caut norocul pe alte hotare. Eu super nationalista, om care si-ar da viata pentru tara, eu am ales sa plec. Atat de mult m-am luptat ideologic cu mine , off eram sfasiata. Banca are un sistem simplu, nu platesti pierzi prima casa, deci ramaneam pe strazi, ma intorceam cu chirii, caci la 20 de ani eu indepedenta alegeam sa stau cu chirie, cu prieteni, prin diferite cartiere rau famate dar sub bugetate, da da, mama avea vila cu 3 camere, curte si 120mp, tata locuia la el in vila lui , sora mea cu apartament si casa de vacanta…eu cu chirie in Rahova. Am incercat orice, am evoluat profesional si usor, usor visele au devenit realitate. Pana cand pe parcurs amoros, se stingea tot, pasiunea mea se impotmolea in intrigiile unui cioban si doar profesional ma afundam, dovedit chiar sa trec peste. M-am afundat pana cand….am ales un job in vanzari in Londra. Mama, abia avusese o paralizie de mana, temporara. Stiam ca e greu, se mutase la tata, el tot bolnav si ….mi-am rupt inima si am plecat. Realmente mi-am rupt inima, am lasat cainele, am lasat familia si m-am dus spre o viata mai buna.

Interviul pe skype, contract direct, cazare asigurata, vai dar cat am cautat sa fiu sigura ca e totul ok cu firma. Nu voiam sa ajung prada prin alta tara…asa ca am analizat aproape 2luni situatia. Desi am prieteni in multe orase, am plecat singura, m-am dus …wow, o experienta ciudata, o tarancuta romanca mare managera ce dadea din silicoane sa vanda…pff ce cearta am dus cu ea, insa trecand peste contractul era…pe vine, lucru ce m-a facut sa caut repede alt job. Zis si facut..mi-am luat 1 an si sa gasesc jobul pe care mi-l doream. Londra, un gust de poluare asezonat cu orice alt, miros, vaz insa nu britanic. Un oras complex, insa nu pe gustul meu, caci am descoperit paradisul Surrey, Anglia ca o tarisoara, cu iz britanic, orasele englezesti cu oameni care se saluta, cu natura ce se aseamana izbitor cu scumpa mea tara. Deci, traiesc cu ochii deschisi intr-o locatie parca rupta de oraselul lui Frodo….asa frumos, asa iarba, asa natura. Nu doar natura este altfel, ci oamenii, mereu veseli, lipsiti de griji , se citeste pe zambetul lor permanent, pe actiunile lor…este ceva superb, doare cand ma gandesc la un drum uc metroul prin Bucurestiul meu gri, cu oameni tristi, impovarati de legi, de grija banilor…ma doare sa ma gandesc cum unii au, si unii nu, dar unii sunt privilegiati, au sisteme bune, o tara nu atat de corupta, oricum Romania, ramane cea mai frumoasa tara pe care am vizitat-o, nu pentru ca este tara mea ci pentru ca este.

Acum sunt manager si team-leader , am liniste profesionala,actiunile imi sunt apreciate, am planuri, proiecte. Mi-am luat rezidenta, stiam dupa 3 luni ca nu mai vreau sa vin in tara, sa ma impovarez cu un sistem de nimic, nu puteam sa ma lupt ca un Don Quixote modern…nu puteam.Poate sa zica oricine, orice, mor de dor cateodata, tara nu are nicio vina, jigodiile politice au acaparat tot…numai hotie. Alta fila, alta poveste.

30, tot pun printre randuri si vreau sa vizualizez, e frumos, suflet singur incercat sentimental, nu intru in detalii dar totusi atat de fericit, viata este frumoasa, o lupta, o cursa si finalul cursei.Chiar cred ca in viata daca iti doresti ceva cu adevarat, trebuie sa ai rabdare, alimentare continua a dorintelor, planurile sa fie targetate zilnic, saptamanal, lunar in agenda si totul este creionat spre implinire. Viata este o competitie a curselor, a ideilor si a ideologiei, cred ca perfecta este cand gasesti cu cine pleci langa tine, cand cineva te ridica cand darami obstacole si te ajuta sa te refaci si cand impreuna terminati linia de final invingatori.

30 o etapa spre o cursa nebuna.

Proza scurta de Nicoleta Gradinaru

Pentru articole/foto/ interviuri

Pagina facebook:

pagina freelancer sportiv @Nicolesportspress